Foarte multe persoane, în momentul în care vor să tranzacţioneze un imobil, nu iau în calcul costurile ce le presupune o astfel de operaţiune. Comisionul agenţiei imobiliare este de obicei de 3 % (se poate negocia, mai ales la valori mari), iar taxele ce se achită la notariat sunt urmatoarele:
*pentru vânzător: impozitul pe transferului dreptului de proprietate, extrasul de carte funciară pentru autentificare;
*pentru cumpărător: onorariul notarului, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară (intabularea).
Vânzător:
1. Impozitul pe transferul dreptului de proprietate este 2 sau 3% din valoarea de tranzactionare a imobilului, în funcţie de cât timp deţineţi imobilul. Dacă a fost achiziţionat de mai mult de 3 (trei) ani, impozitul este 2% din valoare, sau, în cazul în care această valoare este de peste 200.000 lei, este de 4.000 lei+1% din ce depăşeşte 200.000 lei, iar dacă imobilul a fost achiziţionat de mai puţin de 3 ani, impozitul este 3%, sau, în cazul în care această valoare este de peste 200.000 lei, este de 6.000 lei+2% din ce depăşeşte 200.000 lei. Dacă sunt mai mulţi proprietari (inclusiv soti), fiecare va plăti impozitul calculat în funţie de cota ce o deţine din imobil, (de exemplu, dacă două persoane au cumpărat impreună, in cote egale, un apartament în anul 2008 şi îl vând în 2010, la un preţ de 500.000 lei, impozitul ce trebuie achitat va fi de 14.000 lei, adică fiecare din cei doi proprietari va avea de achitat ca impozit pe transferul dreptului de proprietate suma de 7.000 lei).
2. Extrasul de carte funciară este solicitat la oficiul de cadastru competent de către notarul ce va autentifica actul şi costă 40 lei/imobil (48 de ore) sau 200 lei/ imobil în regim de urgenţă (în 24 de ore).
Pentru cumpărător:
1. Onorariul notarului se calculează în funcţie de valoarea de tranzacţionare a imobilului sau la valoarea din grila notarială (la cea mai mare din cele două valori). Uniunea notarilor a impus birourilor notariale valorile minime pentru onorariu, valoarea maximă nefiind precizată nicăieri. Din acest motiv vă recomand să întrebaţi la doi-trei notari cât costă respectivul act, şi apoi să vă hotărâţi unde semnaţi. Este bine de ştiut că puteţi vinde/dona/cumpăra un imobil, indiferent unde se află acesta, la orice notar din România (adică pot semna contractul de vanzare pentru un apartament din Constanţa la un birou notarial din Cluj).
2. Taxa de înscriere în cartea funciară este de 0,15% pentru cumpărător persoană fizică, respectiv 0,5% pentru cumpărător persoană juridică, din valoarea de tranzacţionare a imobilului sau din valoarea imobilului conform grilei notariale (la cea mai mare din cele două valori), dar nu mai puţin de 60 lei/imobil.
Sper ca aceste informatii sa va fie de folos.
Cu stima,
Marius Stefanache